Grupul Civic „INIȚIATIVE PENTRU BILCA”

POVESTE

Solidaritatea, aspirațiile comune și colaborarea au stat la baza dezvoltării societății omenești de-a lungul veacurilor. În lumea sacră a satului construcția unei noi case reprezenta mult mai mult decât un viitor cămin pentru o familie. Clăcile, ajutorul benevol și implicarea stăteau la baza creării și întăririi comunității. Confortul industrial a redus timpul și efortul dar a adus și un caracter mult mai individualist membrilor comunităților.

Acțiuni civice au existat în localitate, fără a avea o formă de organizare civică. Evenimentul care ne-a adus împreună a fost Centenarul Marii Uniri când, din dorința de a încuraja implicarea activă, organizată și colaborativă în comunitatea locală, Grupul civic „Inițiative pentru Bilca” a luat ființă. Simpozionul dedicat Unirii a fost unul dintre primele momente care ne-a unit și în care am avut un contact direct cu un număr mare de locuitori, unii dintre ei devenind apoi membri. Odată cu creșterea grupului s-au diversificat și acțiunile și colaborarea, atât cu cetățenii cât și cu aleșii. Colaborare care ne-a adus pe toți în toamna lui 2019 la deschiderea Parcului Prieteniei, după un efort de 9 luni de muncă. Un efort comun, similar clăcilor de altădată, un loc al prieteniei și reconectării, într-un peisaj natural amenajat în cea mai mare parte cu materiale tradiționale.”

CE NE MOTIVEAZĂ?

„Avem cu toții un număr uriaș de prieteni pe rețelele de socializare, dar cu câți dintre aceștia suntem cu adevărat conectați, cât timp mai petrecem împreună, cât de solidară mai este oare societatea noastră? Mai mult decât orice, Parcul Prieteniei a devenit un loc care a adus oamenii împreună, încă de la primele acțiuni și continuă să o facă prin întâlnirile, discuțiile și momentele frumoase care se leagă în perimetrul său. Viitorul nostru depinde de alegerile și deciziile noastre, de modul în care alegem sau nu să colaborăm cu cei din jurul nostru, într-un mod constructiv, organizat și empatic. Solidaritatea străbunilor noștri merită să reînvie și să fie materialul de construcție a societății și comunității de mâine.”

PROVOCĂRI

„Provocările au fost diverse și specifice fiecărui eveniment sau acțiune. De la a găsi timpul și energia pentru fiecare acțiune până la provocări foarte specifice ce țin de adaptabilitatea la o anumită situație sau cerință. În mod particular pentru construcția Parcului Prieteniei, provocările au plecat de la modul de comunicare și apel la implicare până la numele parcului sau selecția celor mai potrivite materialele, astfel încât să păstrăm naturalețea și armonia locului. Din fericire, de fiecare dată, colaborarea și solidaritatea grupului au transformat provocările în reușite.

CE ZICE LUMEA?

„E în natura umană să fim curioși, sceptici, apreciativi, critici, susținători, implicați sau să trecem printr-o sumedenie de alte stări și pe baza acestora să luăm o anumită poziție față de un subiect la un moment dat. Grupul civic și acțiunile sale au avut parte de-a lungul timpului de priviri curioase sau sceptice, de aprecieri și critici, dar mai ales, a avut parte de susținere. Datorită acestei susțineri, Parcul Prieteniei există în forma de care ne bucurăm astăzi și grupul continuă să-și deruleze acțiunile și implicarea.”

Propus în cadrul cercetării PORT Cultural